Interviu Irina Margareta Nistor pentru Festivalul de Film și Istorii Râșnov

„Curiozitatea pentru filmul românesc rămâne, emoția pentru filmul românesc rămâne. Faptul că e inclus de fiecare dată, aproape, în toate marile competiții e încurajator.”

Pe măsură ce trec zilele, ne pregătim să deschidem cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov, iar în această perioada de pregătire stăm de vorba cu figuri emblematice din industria cinematografică din România. 

An de an, #FFIR reunește o comunitate de oameni pasionată de tot ceea ce înseamnă film. Așa că am decis să le cerem specialiștilor și cunoscătorilor din cinematografie câteva opinii cu privire la importanța festivalului de la Râșnov în contextul actual. 

Totodată prin aceste serii de interviuri încercăm să aducem în atenția opiniei publice importanța dezvoltării unei culturi cinematografice românești prin intermediul unor festivaluri axate și specializate pe film.  

De această dată am stat de vorba cu doamna Irina Margareta Nistor prezentă anul acesta la Festivalul de la Cannes alături de cast-ul filmului „Metronom”, câștigător al premiului pentru regie secțiunea „Un Certain Regard”. În interviul redat integral mai jos puteți afla cum s-a trăit acest premiu la fața locului, dar și ce viitor se prefigurează pentru cinematografia românească în opinia doamnei Irina Margareta Nistor.  

FFIR: Ce parcurs a avut filmul românesc în ultimii 10 ani ținând cont de succesul cinematografic al regizorilor români în competiții prestigioase cum sunt Festivalul de la Cannes și Berlin? 

Irina Margareta Nistor: Ne apropiem de granițele celei de-a XIV-a ediții a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov. Per total au trecut 23 de ani, însă, de la „Marfa și banii”. Întrebarea ar fi ce s-a schimbat de atunci, mai ales că cinematografia noastră, românească, este omniprezentă. Se discută enorm despre ea și e suficient să ne uităm cu arăta filmul lui Cristi Puiu de atunci și cum arăta cel mai recent. Cât de elaborat a devenit. 

Cum filmele lui Corneliu Porumboiu, de la un umor absolut senzațional au ajuns la un thriller americănesc. Și au funcționat pretutindeni. Iar filmele lui Cristian Mungiu de fiecare dată ajung pe treptele de la Cannes. Nu, ajung pe ecranele de la Cannes și emoțiile noastre cresc. În plus, este cel care ne-a adus Palme d`Or și o grămadă de premii pe lângă. 

Iar la Berlin a fost și Cristi Puiu, a fost și Radu Jude, a fost și Cătălin Mitulescu. Mare parte dintre ei au ales, între timp, să fie și producători. Cred că asta ar fi, de fapt, schimbarea. Și atunci, răspunderea e mai mare. Dar e și o formă de generozitate, pentru că oferi o șansă și celor foarte tineri sau, în orice caz, la început de drum. 

Prin urmare, curiozitatea pentru filmul românesc rămâne, emoția pentru filmul românesc rămâne. Faptul că e inclus de fiecare dată, aproape, în toate marile competiții e încurajator. Plus că, între timp, au apărut și regizoarele. 

Așa că, eu cred că un festival de film istoric înseamnă și o istorie recentă a peliculelor românești, chiar dacă între timp nu se mai fac pe pelicule, dar la urma urmei, cum spuneam, am ajuns la ediția a XIV-a. 

În principiu, festivalul poate să-și ia „buletin”. Nu! E tot un termen istoric. Între timp, se cheamă „carte de identitate”. Și are identitatea lui. 

FFIR: Ați fost alături de cast-ul „Metronom” la festivalul Cannes, cum s-a simțit „la cald” experiența de la fața locului?

Irina Margareta Nistor:  Filmul „Metronom” a câștigat pentru regie premiul la secțiunea „Un Certain Regard” la Cannes anul acesta. Alexandru Belc era marele învingător. Este în continuare, chiar dacă nu și-a ridicat el trofeul. Plecase acasă, e un tată responsabil. Plecase la Miriam. În schimb, l-a ridicat cel care a asigurat imaginea filmului. DOP-ul. Un DOP care, de altfel, lucrase și la filmul lui Cristian Mungiu, la „RMN”. Deci era extrem de prezent. 

Dar să ne întoarcem puțin la „Metronom”. Am fost acolo și, mai ales, am fost la proiecție. Aplauze, aplauze, aplauze, lumea ridicată în picioare, fotografii. Și reușita constă mai ales în faptul că a impresionat un juriu care era condus de o actriță, dar și regizoare din Italia, Golino, care este destul de pasionată de cinema, vede mult și, să reușești s-o cucerești pe Valeria Golino e foarte mare lucru! 

În plus, chiar în seara în care s-au dat premiile, pe culoar, m-am întâlnit, cu totul întâmplător, și cu ea, și cu delegatul general, adică ucenicul vrăjitor de la festival, cu Thierry Fremaux. Și am zis: precis luăm un premiu. 

Ce-mi place mie când zicem că „luăm”, ca și când am avea vreun merit în afară de faptul că mergem să-l vedem. Ceea ce sper foarte tare să se întâmple cu „Metronom”. 

„Metronom” este un film istoric în sine pentru că se întâmplă în anii `70. Când, la rândul meu eram la liceu, drept care îmi amintesc perfect multe dintre detaliile de acolo și i-am fost foarte recunoscătoare lui Bogdan Ionescu care a făcut scenografia.

Nu l-am prins cu nimic. Mai mult decât atât, m-a emoționat până la cel mai mic amănunt pe care l-a strecurat și despre care sper să putem discuta pe larg la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov unde există și o secțiune unde votează cei foarte tineri, liceenii. 

FFIR:  Cât de importantă este pentru viitorii cineaști participarea la Juriul Liceenilor organizat în fiecare an la FFIR?  

Irina Margareta Nistor: La urma urmei și „Metronom” e tot cu liceeni. Cu niște liceeni mai puțini fericiți pentru că aveau de ce să se teamă în fiecare moment. Iar între timp am văzut că liceenii noștri, asemenea Ioanei Satmari, au început să facă filme. Și ea chiar a luat și un premiu la „scurtele” de la Nespresso și după aia s-a dus chiar spre istorie, istorie. 

FFIR: Care este relevanța FFIR în contextul în care abordează atât filme artistice, cât și documentare?

Irina Margareta Nistor: Deci cred că e un festival pe care, dacă vreți să mergeți în direcția asta, sau măcar să fiți niște cinefili cunoscători – des connaisseurs – e bine să-l frecventați. 

În plus, aici, de fiecare dată sunt și filme de lung-metraj, feature films – nu-mi place să le zic „filme artistice”, vine de la ruși – dar și documentare; avem și românești, dar avem și străine și uite așa am constatat povești, de exemplu, dintr-o Spanie care a trecut la rândul ei printr-o istorie bizară și care încearcă să o recupereze prin oasele victimelor sale și pe care le-am revăzut apoi la Almodovar în filmul despre mame. 

Așa încât, eu cred că dacă veniți aici o să vă dea o idee să mergem și noi pe drumul lui Almodovar. Și nu neapărat cu „Mame paralele”, dar cu făcutul de dreptate pentru victime n-ar strica. Asta dacă tot am pornit de la „Metronom”, de la Europa Liberă, de la faptul că de multe ori e cu noi aici și Liviu Tofan și poate să ne spună detalii. 

Și mai ales, să vedeți cât de riscant era să asculți un post de radio interzis. Mă rog, asta când reușeai să-l asculți și nu era bruiat. Aproape că lumea nu mai știe ce înseamnă cuvântul ăsta. Dar vă promit că toate astea o să le comentăm pe larg, la Râșnov, în vară.