Interviu cu Livia Almășan, Ioana Satmari și Fabian Leiba – studenții Școlii de Vară FFIR și realizatorii documentarului LI8E9 –

„Totul a început acum un an la FFIR”

 Atunci când lucrezi cu oameni, în educație formală și informală, cea mai mare plăcere este să-i vezi crescând. Să vezi cum le cresc aripi, prind încredere și încep să-și paveze propriul drum.

Prin tema aleasă pentru 2022, Festivalul de Film și Istorii Râșnov a deschis diferite granițe: temporale, fizice și mentale. Dar indiferent de tema abordată, FFIR și-a propus de fiecare dată să deschidă noi orizonturi, să aducă perspective noi și viziuni diferite, să fie o inspirație și să trezească tinerilor curiozitatea.

Studenții Școlii de Vară FFIR ne-au convins și anul acesta că misiunea noastră este îndeplinită. Ideile care prind contur în zilele de festival ne surprind întotdeauna prin originalitate. Și ce te poate bucura mai mult decât momentul în care învățăceii revin la Școală cu propriile „lecții” de predat?

La FFIR2022 am proiectat numeroase filme, printre care și scurtmetrajul LI8E9 bazat pe întâmplările Nicoletei Giurcanu. Povestea tulburătoare a Nicoletei arestată la 14 ani împreună cu tatăl și fratele ei în timp ce protestau pentru libertate și democrație a fost înregistrată sub forma unui interviu de Livia Almășan și Sabina Dociu, eleve la Liceul G. Coșbuc din București în cadrul proiectului reMind Mapping `89.

Pornind de la această filmare și folosind un trepied, un smartphone, două laptopuri și o tabletă, Ioana Satmari, elevă a Colegiului Național C. D. Loga din Timișoara și Fabian Leiba, student la Facultatea de Business Economics and IT a Universității KEA din Copenhaga, au creat scurtmetrajul LI8E9.

Cum s-au cunoscut și ce i-a determinat să facă acest film impresionant prin subiect, grafică și accesibilitatea cu care prezintă un subiect delicat cum este istoria personală a unui copil ce a luat parte la Revoluția din „„„’89 și, mai ales, ce mesaj vor să transmită celor de-o vârstă cu ei, ne-au spus chiar creatorii scurtmetrajului la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov unde au fost prezentați și lăudați chiar de Irina Margareta Nistor:

FFIR: Cum s-a născut ideea realizării documentației?

Livia Almășan: Totul a început acum un an la FFIR. Făceam parte din juriul liceenilor și pe lângă sarcina de a juriza filme, anul trecut am fost și participant în proiectul reMIND MAPPING ’89. Proiectul constă într-o hartă digitală, un site pe net, unde sunt stocate declarațiile video și audio filmate recent, ale celor care au ieșit în stradă în decembrie ’89 pentru căderea sistemului comunist. După atelierele reMIND de la Râșnov, am avut 2 luni să luăm 3 interviuri pe echipă. Ideea era ca harta să se extindă și în alte orașe ale țării pe lângă Timișoara, de unde a început.

FFIR: Cu ce fel de granițe sau limite te-ai confruntat în procesul de realizare a documentației?

Livia Almășan: Mi-a plăcut enorm să citesc, să vizionez filme, să-mi întreb familia despre acea perioadă. Cel mai dificil pentru mine a fost să fac rost de contacte pentru interviuri. Am fost nevoită să ies din zona mea de confort și să merg la asociații să vorbesc cu ‘oameni mari’, eu din postura de liceean, pentru a duce sarcina la capăt. 

Am primit și refuzuri, pentru că e un subiect destul de delicat sau, din cauza vârstei mele, nu ne băgau în seamă. Cei mai mulți au fost deschiși și dornici să ne ajute. Am căpătat mai multă încredere în abilitățile mele de fi convingătoare în urma procesului.  

FFIR: Care a fost procesul de construcție a filmului pornind de la documentația făcută de tine?

Livia Almășan: Eram pe meet pe Zoom cu Ioana, ea la Timișoara, eu la București, și ne-a venit ideea ingenioasă să facem un film pe baza celui mai puternic și emoționant dintre cele 3 interviuri pe care le luasem. Din cauza timpului încărcat, eu nu m-am implicat în construcția filmului efectiv. Ioana și Fabian au făcut echipă excelentă împreună pentru regie, animație, montaj și sunet. Eu doar am contribuit cu materialul de bază. 

FFIR: Ce urmează?

Livia Almășan: Ioana și Fabian au de gând să continuie cu o mini serie de scurtmetraje documentare pornind de la alte mărturii la fel de puternice din arhivele reMIND MAPPING ’89. Pentru mine, am început să mă implic și în alte proiecte, cel mai recent fiind participarea la atelierul de film a festivalului Super, un festival de film pentru și despre adolescenți. Continui să documentez lumea din jur pe nișă, scriind portrete despre personalități contemporane din teatru și film pentru o asociație. 

FFIR: Cum ați aflat de FFIR?

Ioana Satmari: Prin alt proiect, Remind Mapping `89 care se ocupă cu colectarea de interviuri ale oamenilor care au participat la Revoluția din `89. 

Eu am cunoscut-o pe Livia anul trecut la Festivalul de Film și Istorii Râșnov și ea a făcut interviul de la care am pornit. A fost un drum mai lung până să-l cunosc pe Fabian. Am căutat pe cineva cu care să pot lucra prin persoane pe care le cunoșteam, care lucrează în partea de film. Și de aici, știi tu povestea.

Fabian Leiba: De acolo am primit un mesaj, am zis „da” și am început să lucrăm pe Zoom, eu fiind în Danemarca și Ioana în România, tot filmul l-am realizat prin Zoom, pe internet, necunoscându-ne până după câteva luni. 

FFIR: Ce te-a determinat să spui „Da”, să accepți proiectul? Cum te-a convins?

Fabian Leiba:  Foarte ușor, mi-am făcut exercițiul acesta de a spune da la orice mă sperie și când am avut prima propunere: „Hei, uite, noi facem proiectul ăsta, e un documentar, hai să lucrăm împreună” – am zis da. Vreau. 

FFIR: Care este mesajul filmului?

Fabian Leiba: Aș zice că mesajul e să nu te oprești din a lupta pentru libertate și pentru dreptate.Ioana Satmari: Să vorbești liber.

Fabian Leiba: Să vorbești despre asta și să depășești aceste bariere. Nicoleta a luptat foarte mult pentru a-și depăși barierele

Ioana Satmari: Granițele.

Fabian Leiba: Granițele. Pentru a-și putea spune povestea, reușind abia după 28 de ani după evenimentele care au marcat-o.

FFIR: Tu erai plecat din țară, ați făcut totul prin Zoom. Ce alte provocări au apărut în realizarea filmului?

Ioana Satmari: Sunetul. Sunetul a fost foarte complicat. De aceea, doar Fabian a lucrat. Avea filmul, era făcut la el pe calculator. Eu făceam animațiile, i le trimiteam, lucram împreună până le potriveam, dar la sunet eu n-am putut să mă implic. Nu se auzea la fel și nici măcar imaginea nu se sincroniza tot timpul cu sunetul când lucram.

Fabian Leiba: A fost o problemă de echipament, noi neavând absolut niciun buget. Filmul a fost făcut cu un trepied, un smartphone, două laptopuri și o tabletă și un creion, dacă vrem să-l punem. Și conexiune la internet.

FFIR: Cum ai conceput grafica?

Ioana Satmari: Am vrut să fie cât mai simplă astfel încât să te poți concentra s-o înțelegi cât mai bine și, de fapt, să înțelegi în spatele ei. Cumva, mintea să caute înțelesuri ascunse pe care numai tu ți le poți crea. Și alb-negru pentru a se potrivi cu interviul pe care tot alb-negru l-am făcut. Putem să ne legăm și de contraste, să spunem, lumea de atunci, lumea de acum, toate lucrurile prin care a trecut. Și mai târziu, mi-am dat seama că textura pe care am folosit-o ca să desenăm seamănă foarte bine cu creta. Ea era elevă, are legătură cu faptul că studia la școală și se folosea cretă pe atunci.

FFIR: Cum v-a venit ideea de a folosi animație în documentar?

Fabian Leiba: Neavând foarte multe materiale și fiind un documentar despre ceva ce s-a întâmplat acum zeci de ani, neavând un buget pentru a face reconstituiri sau a lucra cu actori, nici acces la foarte multe materiale de arhivă nu am avut, animația, mai ales că Ioana se pricepe foarte bine și am avut acces la asta, a fost cumva singura cale. 

Plus că este mult mai atractivă pentru cei din generația noastră. Dacă am sta să ne uităm pur și simplu la filme de arhivă ar fi o muncă extrem de grea pentru a-l face interesant pentru cei ca noi. 

Ioana Satmari: Și noi tot spunem că filmul este despre tineri, făcut de tineri, pentru tineri. Tot cu asta am mers înainte și am spus că poate documentarele nu sunt atractive pentru toți, poate nu toată lumea înțelege cât de puternice și de importante sunt. Și când le combini cu animație, iar în filmul nostru, o treime este animație, parcă poți să-l simți mai bine. 

FFIR: Cu ce vreți să rămână spectatorii după ce văd filmul?

Ioana Satmari: Cu întrebări.

Fabian Leiba: Poate chiar cu răspunsuri, nu știu. Personal, aș zice că aș vrea să rămână cu ideea de a continua, de a vedea că, hei, trebuie să continui oricare ar fi circumstanțele și că atâta timp cât cauți dreptatea cumva vei ajunge acolo. 

Pentru că, de exemplu, luând povestea Nicoletei, prin diferite proiecte, ea lucrând la diferite asociații care se ocupă cu asta, a reușit să găsească unii dintre oameni și să înceapă un proces, povestea fiind preluată de Remind Mapping cu interviurile, apoi de noi cu filmul, primește mult mai multă expunere și mult mai mulți oameni reușesc să ajungă la această poveste și să înțeleagă ce s-a întâmplat și prin ce s-a trecut.