FFIR 2021 la final
Duminică 29 august 2021 s-a terminat ediția a 13-a a Festivalului de Film și Istorii (20 – 29 august 2021), un eveniment care a debutat cu Maia Sanda și s-a finalizat cu Vlad Ivanov, iar eroii din toată lumea au fost aduși in atenția publicului larg.
Programul final a cuprins peste 60 de proiecţii de film, 18 dezbateri cu peste 60 de invitați speciali, 14 proiecte muzicale inedite, 8 concerte în Cetate, 3 producții de teatru în premieră, peste 60 de artiști implicați, 40 de studenți şi liceeni, 2 lansări de carte, 1 lansare de vinil, 1 cineconcert, expoziţii, zeci de ore de livestreaming s.a. Toate acestea au fost găzduite la Râșnov (Cetate, Cinema Amza Pellea, Școala Peter Thal, Biserica Evanghelică, Centrul Schubz, Piața Unirii), Brașov (Bastionul Țesătorilor), Codlea (Promenadă, Biserica Evanghelică, Casa de Cultură), Hărman (Biserica Evanghelică, Parcul central) și Crizbav (Biserica Reformată). Un eveniment reprezentativ pentru Ţara Bârsei.
Printre oaspeții de seamă ai acestei ediții mai amintim pe Nicu Alifantis, Marcel Iureș, Irina Margareta Nistor, Ramona Chiriac, Toulouse Lautrec, Ada Milea, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică, profesori din rețeaua Merito, voluntari din prima linie în lupta COVID și mulți alții.
La dezbaterile publice s-a discutat despre justiție și dreptate, voluntariat, profesori performanți, motivație, partizani, haiduci, digitalizare, naționalism, patriotism, jurnaliști, lideri, antreprenori, copilăria unui rege etc.
Programul complet este disponibil pe website si Facebook: www.ffir.ro / www.facebook.com/filmsiistoriirasnov
FFIR este fuziunea dintre trecut și viitor, 10 zile și un spațiu în prezent, în care oameni din culturi, medii și generații diferite, ajung împreună din același motiv: din pasiunea pentru filme bune, idei de calitate, concerte faine și nopți de neuitat.
Festivalul de Film și Istorii Râșnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe și Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râșnov, Asociația Mioritics și Asociația Râșnov Society. FFIR are susținerea unor parteneri importanți: German Marshall Fund, Fundația ETA2U, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, Medlife, Friedrich Naumann Foundation for Freedom, Ambasada Spaniei, Ambasada Irlandei, Ambasada Slovaciei, Centrul Ceh, Institutul Polonez ş.a.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană și Consiliul Județean Brașov. Mai multe detalii: Mihai Dragomir, coordonator festival, 0727 642 858, mihai@ffir.ro