Despre libertate

Textul care urmează îi aparține Georgiei Mirică, elevă în clasa a 10-a la Școala Americană din București. Georgia a fost cursantă a Școlii de Vară Astra 2019, eveniment organizat sub umbrela Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR). Tema FFIR 2019 a fost Libertatea.

Omul este și a fost dintotdeauna o ființă profund nemulțumită, fapt ce, de altfel, l-a ajutat enorm să evolueze, să își depășească condiția, să devină ceea ce este în ziua de astăzi. Așadar, nemulțumirea poate fi folositoare, un catalizator al evoluției. În același timp, însă, existența nemulțumirii trimite către un adevăr sumbru: omul va învăța cu greu să se bucure de ce are, el va ținti spre a avea mai mult. Acest adevăr se reflectă atât asupra libertății, cât și asupra felului în care omul o percepe.

Mulți idilizează libertatea în forma sa absolută, cea în care individul are control asupra propriei vieți în întregime, lipsit de constrângeri. Libertatea nu poate fi, însă, absolută, deoarece obstacole vor exista mereu, așa că libertatea nu poate fi decât relativă. Putem spune că suntem mai liberi în comparație cu x, dar nu vom duce niciodată o existență în care nu vom fi, din unele puncte de vedere și într-o oarecare măsură, limitați.

Legile, condiția economică, sistemul politic, ierarhia socială și multe altele ne limitează fizic. Libertatea noastră fizică este limitată, așadar, de lucruri pe care nu le putem controla, iar cea care se află dincolo de materia fizică, libertatea psihică, este de asemenea limitată de temeri și griji care, până la urmă, ne fură din libertatea de a face orice, de a avansa fără să ne țină ceva înapoi sau să ne obstrucționeze ceva calea. Prin urmare, așa-zisa libertate absolută este imposibilă. Dar cine a spus că libertatea trebuie să fie absolută?

Libertatea este un concept greu de definit tocmai din cauza faptului că această libertate este aproape întotdeauna subiectivă și se manifestă în mod diferit pentru fiecare.

Dacă, la naștere, pruncul nu este decât o cantitate de humă umedă și cleioasă, experiențele pe care i le facilitează viața îl modelează și îl întăresc într-un fel aparte. Din aceste experiențe, din aceste trăiri impresionante, el învață cum să privească atât lumea ce îl înconjoară, cât și pe el însuși, dobândește abilitatea de a-și determina valorile și principiile, de a se autodefini. Prin urmare, ideea că fiecare om percepe libertatea în felul său și că această percepție este sculptată de circumstanțe este una întru totul firească.

În același timp, se înțelege și că există o definiție colectivă a libertății împărtășite de un grup de oameni care au fost afectați de un eveniment comun sau ale căror vieți s-au desfășurat în circumstanțe comune.

În ce mă privește, eu cred că libertatea este așa cum o definim fiecare dintre noi în relație cu propria persoană. Este o stare de a fi: liber. Nu ar trebui să căutăm libertatea absolută, ci ar trebui să fim atenți la ceea ce ne face să ne simțim de parcă am căpătat aripi. Ceea ce ne dă aripi diferă de la un om la altul

De pildă, eu am privilegiul de a mă pierde în asemenea concepții abstracte, de a mă concentra pe libertatea de a face x, fiindcă viața nu mi-a fost răpită de o dictatură oprimantă și de persecuție. Nu am crescut într-o societate în care foametea era condiția fizică standard, iar teama, cea psihică. Nu am crescut într-o societate construită precum o uzină automatizată, cu milioane de piese care se mișcă în sincron.

Eu îmi permit să privesc libertatea drept ceva abstract, deoarece beneficiez de ea în doză mare. Conceptul libertății nu îmi este străin și aș putea să spun că nu apreciez îndeajuns libertatea de care am parte. Și asta pentru că libertatea este relativă și pentru că nimeni nu poate fi satisfăcut de amploarea libertății pe care o are până când aceasta este pierdută.

Libertățile fundamentale sunt, în prezent, protejate constituțional, făcând parte din drepturile omului, cel puțin din punct de vedere teoretic. Doar atunci când libertățile fundamentale ne sunt protejate putem să ne concentrăm asupra libertăților mai mici, subiective, mai insignifiante și mai superficiale în comparație cu cele fundamentale.

Ultimul veac, cu greutățile sale, ne-a învățat că libertatea, în forma sa fundamentală, este indispensabilă. Un om care nu are libertatea de a se exprima, de a decide pentru el însuși, este un om șters, o umbră a sinelui său. Se plimbă printr-o viață care nu-i aparține, cu capul lăsat, cu umerii obosiți, grăiește cuvinte deșarte într-o limbă de lemn, în timp ce mintea lui ascunde minunății pe care restul lumii nu le va ști niciodată. Se ascunde în el însuși, nu cunoaște încrederea față de ceilalți, față de lume. Până când, la un moment dat, precum un motor supra-încălzit, răbufnește.

***

Privind comparativ, realitatea noastră de azi este mai frumoasă, mai colorată, deoarece suntem mult mai liberi decât eram în urmă cu treizeci de ani. Prin urmare, libertatea a căpătat o conotație nouă pentru noi.

Poate că setea de libertate absolută este felul în care traumă istorică se manifestă și în ziua de astăzi, dar ne-apreciind libertatea relativă pe care o avem, totuși, astăzi, ajungem să fim, în mod ironic, constrânși pe plan psihic.

Eu nu am cunoscut realitatea pe care au îndurat-o părinții și bunicii mei, dar am învățat, grație multelor experiențe pe care le-am trăit, să privesc această libertate de care am parte drept un cadou pe care ei mi l-au făcut, rodul visurilor pe care le-au avut de a clădi o lume mai bună.

Este datoria noastră, a tinerilor de azi, să nu permitem nimănui să ne răpească libertățile fundamentale, să continuăm să visăm și să privim cu recunoștință faptul sublim de a putea să ne autodefinim, să ne gândim la libertate într-un mod abstract și să explorăm subiectivitatea acestui concept esențial.